fbpx

Încredere 10x – Dezvoltarea Rapidă a încrederii în sine

Text Transcript:

Numele meu este Adelina Pandia și sunt antrenor de dezvoltare personală.  Misiunea mea este să instruiesc pe cei ce își doresc să-și îmbunătățească stilul de viață și să-și atingă obiectivele.

Ți-ai dorit vreodată să treci la următorul nivel de încredere în tine, în abilitățile tale sau în cei din jurul tău?

Ți-ai dori să te simți mai conectat, mai autentic în relația ta cu ceilalți membrii ai familiei, cu persoana iubita sau cu colegii de serviciu, însă nu știi cum să faci acest lucru?

Ai vrea să ai propria ta afacere, să devi independent, să te coordonezi singur după un program stabilit de tine însă cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla este că nu ai încredere în abilitățile tale, te simți limitat și deja sunt cinci ani de când repeți aceleași motive pentru care încă nu ai început să acționezi.

Ai vrea să te simți răsplătit pentru munca pe care o depui, să te simți apreciat, dar poate nu ai încrederea necesară să ceri o mărire de salariu.

Alteori poate chiar te simți încrezător și hotărât să faci o schimbare, dar teama că poate nu o să reușești te face să renunți la visul tău.

Și eu am fost în aceste situații. Știam că se poate mai bine, dar nu prea știam ce să fac. M-am zbătut să găsesc niște soluții. Nu a funcționat nici o “rețetă rapidă”, așa că am început să investighez îndeaproape cum aș putea dobândi atâta încredere încât să pot crea relații autentice, să mă simt bine în pielea mea, să pot porni o afacere de la zero. Știam că indiferent de situație, trebuia să fie o cale mai bună de a ajunge la ceea ce îmi doream.

Am încercat mai multe metode. Unele au dat ceva rezultate, altele nu. Nu eram convinsă de nici o soulție până când am descoperit că dacă combin mai mulți pași în trei etape diferite, pot face progrese importante. Am început să aplic ceea ce știam tot mai mult, iar rezultatele nu au întârziat. Relațiile mele cu cei din jur s-au îmbunătățit, am început să mă simt mai bine în pielea mea și să reușesc pe plan profesional ca și antrenor.

Învățând acest proces și aplicându-l, am realizat că multe dintre convingerile mele vechi s-au schimbat. Înainte să le aplic credeam că încrederea ori te naști cu ea, ori vine de la sine, în timp, prin acumulare de experiență de viață. Însă, după ce le-am aplicat, mi-am dat seama că nu este deloc așa. Am realizat că adevărul este cu totul altul. Că încrederea este o CONVINGERE, un mod de a gândi, dar și o anumită SENZAȚIE pe care o avem în corpul nostru. Nu ne naștem cu ele. Acest mod de a gândi și această senzație interioară nu sunt lucruri pe care le avem de la bun început și de aceea trebuie să le generăm. Este de datoria noastră să ne construim aceste convingeri și să cultivăm această stare interioară de încredere.

Încrederea se manifestă atunci când știi că lucrurile vor funcționa pentru tine, când te decizi să acționezi la potențial maxim. Apare atunci când alegi să continui, deși drumul poate a devenit dificil. Atunci când știi că meriți să reușești și că ești capabil să duci la îndeplinire ceea ce ți-ai propus. Atunci când realizezi acest lucru, totul se schimbă în modul tău de a gândi și de a acționa.

Încrederea ține și de postura ta fizică. Contează foarte mult felul cum te miști sau felul cum stai. Partea bună este că toate aceste aspecte ce țin de încredere pot fi controlate de tine în mod intenționat și prin urmare, tu decizi cât de departe vrei să ajungi.

Hai să vedem în mod concret cum poți aplica încrederea în diferite situații de viață care sunt, de fapt, provocările la care trebuie să facem față.

Poate trebuie să vorbești cu cineva despre un subiect dificil și nu te simți confortabil, poate ai o prezentare pentru a face vânzări și nu ai suficientă încredere în tine sau poate că ai o pariție publică și ai foarte multe emoții. Indiferent de situația în care te aflii, o să vedem care sunt pașii ce îi poți urma în cele trei etape: înainte de a acționa, în timp ce acționezi și după ce ai acționat.

Înainte să acționezi

Începem cu ce poți face ÎNAINTE DE A ACȚIONA, adică înainte să ai acea conversație dificilă, să apari în mass-media, să faci acea prentare de vânzări.

a) Investighează + Intervievează

Este fundamental să aloci timp pentru pregătirea de dinainte de a acționa.

De ce crezi că Simona Halep înainte de fiecare meci se uită la videouri în care joacă adversarele ei? Ei bine, ea, pur și simplu, investighează cum joacă adversara ei pentru a fii pregătită atunci când intră pe teren. În acest fel ea știe la ce să se aștepte odată ce începe meciul de tenis.

Atunci când îți faci tema, ai mai multă încredere deoarece poți anticipa anumite mișcări și știi ce ai de făcut. Te simți pregătit pentru ce va urma, pentru că știi la ce să te aștepți și poți lua decizii cu mult mai bune pentru tine, iar acest lucru îți conferă o putere interioară.

Nu te opri doar la a vedea anumite videouri sau a citi cărți. Aș vrea să și pui întrebări celor care au mai fost în aceeași situație. Este bine să poți vedea situația din mai multe perspective. Cu cât ai mai multe puncte de vedere, cu atât te vei simți mai competent.

Dacă, de exemplu, ai de ținut o prezentare de vânzări, află cine va fii prezent în sală. Cine sunt oamenii respectivi, cu ce se ocupă, ce știu despre tine. Trebuie să știi care este peroana din acea încăpere care te susține. Dacă nu poți afla aceste lucruri direct, atunci ia legătura cu cineva care a mai ținut o prezentare de vânzări acelui grup înainte și întreabă-l ce le place și ce nu le place la produsul respectiv, cum iau decizia sau cum reacționează.

Cei mai mulți oameni sar această pregătire de dinainte și prin urmare se simt speriați, îngrijorați și cu multe emoții. Oferă-ți acest cadou de a intra într-o situație pregătit!

b) Vizualizează și Fă Afirmații

Vizualizarea și afirmațiile sunt deja foarte cunoscute de cei ce fac performanță, indiferent de domeniul în care activează.

Este o metodă prin care putem câștiga încredere în timp ce anticipăm situația pentru care ne pregătim.

Să zicem că te pregătești pentru acea prezentare de vânzări sau pentru orice alt tip de comunicare.

Ce aș vrea să faci este să te așezi, să închizi ochii și să începi să vizualizezi circumstanțele într-un mod foarte detaliat. Imaginează-ți ce haine porți, dacă ai accesorii, cum arată părul tău, totul până la cel mai mic detaliu.

Dacă ceva începe să te îngrijoreze, încearcă să vezi lucrurile și mai în detaliu pentru a afla ce îți provoacă această stare. Vreau să vezi cine este cu tine și cum arată încăperea. Apropo de încăpere, este important să fi intrat personal măcar o dată în acea încăpere până în acel moment.

Partea bună este că poți repeta acest proces până când începe să devină confortabil pentru tine.

Ce vreau acum să faci este să adaugi afirmații în timp ce faci vizualizarea. Afirmații ușoare de genul: “Mă pot descurca!”, “O să fie distractiv!” “O să-mi placă această experiență!” “Mă simt confortabil aici!”

Spune aceste afirmații cu voce tare.

După ce ai făcut aceste lucruri, poți merge mai departe și poți începe să exersezi.

c) Exersează

Abia acum începi să exersezi ceea ce urmează să faci, adică prezentarea, lovirea mingii…

Cel mai bine este să poți face acest lucru în același loc unde o să se țină evenimentul. Dacă nu este posibil, cel mai important este să te antrenezi la intensitate maximă, ca și cum totul se petrece aici și acum.

De asemenea, este important să poți să te antrenezi cu audiență. Adu pe cineva în fața ta, poate soțul, copilul, cățelul, nu contează, este important să te poți raporta la cineva. Poți să exersezi și singur, dar dacă vrei persormanță atunci nu poți face asta decât dacă te asiguri că cineva este cu tine.

Doar cu acești trei pași, poți dobândi o foarte mare încredere în tine, așa că fă-ți un favor și de fiecare dată când te simți nesigur, neîncrezător, aplică-i.

În timp ce Actionezi

Acum vom vedea ce poți face ÎN TIMP CE ACȚIONEZI, adică în timpul acelei prezentări, în timpul meciului, în timpul înterviului.

Pentru că deja știm că încrederea se generează, nu o avem pur și simplu, hai să vedem ce poți face acum pentru a menține un nivel ridicat de încredere.

a) “Dă click la intrare”

Asociază ușii pe care urmează să intri un gând sau mai multe cuvinte care să îți seteze intenția, să îți amintească ce ai vrea să experimentezi, ce ai vrea să oferi sau să primești  odată ce intri pe acea ușă.

De exemplu, dacă urmează să mă întâlnesc cu un grup de prieteni, îmi setez trei cuvinte: prezentă, energică și entuziastă ca să mă pot bucura de prezența lor, de experiența de a fi cu ei.

b) Concentrează-te pe exterior și pe învățare

De cele mai multe ori atunci când suntem într-o situație ce pune presiune pe noi, tindem să ne interiorizăm și să începem să ne gândim dacă ne descurcăm bine sau dacă ceilalți au o părere bună despre noi. Astfel temerile noastre pun stăpânire pe noi și nu mai suntem prezenți în situația respectivă. Poți combate acest lucru și poți deveni mai încrezător în situația dată dacă acorzi atenție celorlalți oameni și obiectelor din încăpere. Cei mai mulți oameni, pentru că sunt emoționați scanează rapid pe toată lumea și locul unde se află, iar apoi se retrag în mintea lor unde încep să se judece pe ei înșiși sau pe ceilalți. Focusează-te pe exterior pentru că acest lucru te aduce în prezent și te ajută să te conectezi cu persoanele prezente.

Mai mult, aș vrea să abordezi situația dintr-o perspectivă setată pe a învăța. Întreabă-te: “Ce aș putea învăța din asta?”

c) Intenționează să te bucuri

Știu că este greu să te bucuri atunci când corelezi o anumită situație cu o senzație de insecuritate, teamă, dar amintește-ți în fiecare moment că asta este ceea ce ai vrut mereu să faci. Amintește-ți că este o oportunitate de a face ceva important sau o oportunitate să înveți.

Setează-ți anumite momente care să-ți amintească să te bucuri de faptul că ești parte din acel eveniment. Ai putea, de exemplu, să spui o glumă în timpul prezentării.

Bun, ce rămâne să mai faci acum?

După ce ai acționat

Hai sa trecem la ultima etapă și să vedem ce poți face DUPĂ CE ACȚIONEZI.

Este important să vezi ce poți învăța din situația respectivă pentru a te pregăti mai bine data viitoare și astfel să ai o și mai mare încredere în tine.

a) Menține-te concentrat pe exterior: Ce ai învățat?

Majoritatea oamenilor imediat după ce trec de situația dată se concentrează pe cum se simt.

Însă eu aș vrea să te întrebi ce ai învățat din acea experiență, ce ai observat, ce te-a fascinat. În acest fel, nu vei fi absorbit de toate insecuritățile tale și prin urmare vei putea învăța ceva și vei putea avansa.

b) Verifică performanța: ti-ai atins scopul?

Ai făcut ceea ce aveai în plan? Da sau nu. Dacă te-ai dus la o adunare pentru a-l întâlni pe președinte, te întrebi: l-am întâlnit pe președinte? Da sau nu. Este important să știi dacă ți-ai îndeplinit misiunea sau nu pentru că dacă nu ți-ai îndeplinit-o atunci trebuie să vezi de ce și să lucrezi la acel aspect pentru ca data următoare să știi ce ai de făcut.

c) Cum m-am simțit și de ce

Vreau să închizi ochii și să te întrebi cum te-ai simțit de-a lungul evenimentului și de ce ai simțit ceea ce ai simțit. Felul cum te simți îți afectează performanța, iar dacă descoperi motivul pentru care te-ai simțit rău, poți învăța ce să faci ca să te simți mai bine data viitoare în aceeași situație și astfel să câștigi încredere pe viitor.

d) Imaginează-ți cum ar trebui să decurgă totul data viitoare.

Vreau să-ți imaginezi cum ar decurge totul dacă situația ți-ar fi favorabilă ție. Dacă nu a ieșit totul așa cum ai fi vrut, imaginează-ți ce ai face diferit pentru a ajunge la rezultatul dorit. Sau dacă, să zicem ai câștigat maratonul, aș vrea să-ți imaginezi tot scenariul la un nivel chiar mai bun. Cum ar fi decurs totul dacă lucrurile ar fi fost și mai ok pentru tine? Imaginează-ti ce ar fi trebuit să zici sau să faci pentru ca lucrurile să funcționeze și mai bine.

După cum îți dai seama, încrederea nu vine doar atunci când ne aflăm în miezul evenimentelor. Încrederea de durată se cultivă prin pregătirea de dinainte și prin reflectarea noastră asupra a ceea ce s-a întâmplat după evenimentul respectiv, lucruri care ne vor ajuta în următoarea noastră experiență.

Cei mai mulți oameni sar dintr-o situație într-alta, iar apoi se întreabă de ce nu fac progrese, de ce nu se vede nimic în urma lor?

Secretul stă în pregătirea de dinainte și de după. Știu că este multă muncă, dar poți ajunge să îți crești încrederea de 10x dacă urmezi ceea ce tocmai ai citit.

Fii Consecvent

Poate cunoșteai deja toți acești pași, dar de câte ori i-ai implementat în mod conștient și consecvent? Cei mai mulți răspund: “Știu că ar fi trebuit, dar nu am aplicat…” Tocmai de aceea, cei ce își doresc rezultate mai bune apelează la un coach pentru că știu că altfel vor fi prea ocupați sau distrași pentru a face lucrurile altfel.

Cu ajutorul unui coach sau de unul singur, trebuie să știi că cu cât vei repeta de mai multe ori acest proces, cu atât nivelul tău de încredere va crește mai mult.

Dacă ai ajuns să citești până aici, poate te gândești că nu o să ai timp să înveți și să implementezi acești pași. Foarte multe persoane, atunci când își încep dezvoltarea personală, fac greșeala de a crede că nu au timp, când de fapt ei pierd timp pentru că repetă anumite greșeli. Ei nu își imaginează că o să câștige timp doar pentru că fac lucrurile așa cum trebuie, ca să nu mai vorbim că rezultatele vor vorbi de la sine.

Nu se pune problema că nu ai timp, mai bine zis că nu îți faci timp.

Sper că ți-au fost de folos aceste informații despre încredere și mai sper că o să și aplici ceea ce ai învățat.

Adu-ți aminte că încrederea este ceva la care trebuie să lucrezi pentru a o genera, nu este ceva ce îți pică din ceruri. Și cu cât vei genera mai multă încredere, cu atât te vei simți mai încrezător pe termen lung.

Până data viitoare, nu uita: pregătește-te, exersează, învață, iar încrederea nu va întârzia să apară.