“Mulţumesc” este o atitudine nu un semn de punctuaţie

“Cum se spune?”

“Ai spus mulţumesc?”

Îţi aminteşti şi tu aceste întrebări din copilărie pe care ţi le puneau părinţii de fiecare dată când primeai ceva?

Inteţia lor a fost bună, dar au transformat “mulţumesc” dintr-o exprimare a recunoştinţei într-o obligaţie, iar cu trecerea anilor, într-un reflex în spatele căruia nu este nici un sentiment.

Lucrurile se schimbă însă când îţi dai seama că o atitudine plină de recunoştinţă îţi face viaţa mai frumoasă şi mai bogată. Şi atunci este clar că atitudinea contează în primul rând şi apoi izvorăsc cuvintele.

Cred că ai simţit şi tu diferenţa între un “mulţumesc” politicos şi un “Mulţumesc” dintr-un prea plin de bucurie.

Îmi doresc să fiu un exemplu pentru al meu copil prin care să înţeleagă că “mulţumesc” izvorăşte din interior atunci când cauţi să exprimi recunoştinţă. Şi sunt atât de multe moduri de a spune “mulţumesc”, unele chiar fară nici un cuvânt.

Poate ar fi mai bine să aşteptăm ca al nostru copil să traiască starea de recunoştinţă şi apoi să îl învăţam cum să o exprime, decât să forţăm un obicei care nu se bazează pe nimic.

Tu, ce ai simţit când ai spus ultima dată mulţumesc? Îţi doreşti asta şi pentru copilul tău?